Blugii evazați revin – sfaturi pentru a-ți alege perechea potrivită

Blugii evazați de damă au apărut timid încă de la începutul lui 2022. Apoi au fost observați masiv în colecțiile designerilor din toamna lui 2022. Parcă designerii încearcă să detroneze blugii boyfriend, tot prezentând modele evazate. Încet-încet acest trend prinde, cum era și de așteptat, mai întâi la vedetele internaționale, apoi la doamnele și domnișoarele care vor să fie în tendințe.

Sunt un pic împărțită dacă îmi place sau nu trendul blugilor evazați. Mi se pare că duce foarte mult spre stilul hippie al anilor ’70, un stil boho-chic pe care îl admir de fiecare dată când îl văd pe altcineva, dar care pe mine stă ca pe o paiață.

Pentru cele care arată bine îmbrăcate în stilul boho-chic m-am gândit să pregătesc o serie de recomandări de blugi evazați de damă. Doar pentru că mie nu îmi stă bine cu ei, asta nu înseamnă că nu trebuie purtați.

Dar înainte de a trece la cumpărături trebuie să analizam cum trebuie purtați acești blugi evazați de damă.

Sfaturi pentru a alege perechea perfectă de blugi evazați flare cut de damă

Din punct de vedere al tendințelor, poți merge în două direcții atunci când alegi să porți blugi evazați:

  • încălțăminte cu toc
  • încălțăminte cu talpă lată, tip platformă sau adidași.

Cu ce se poartă blugii evazați?

Evident cu bluze. Dilema apare atunci când ne întrebăm cu ce încălțăminte se poartă blugii evazați. Și de aici ai două direcții: încălțămintea cu toc și cea fără toc, gen sneakers.

Cum porți blugii evazați cu încălțăminte cu toc

Dacă te-ai hotărât că vrei neapărat o pereche de blugi evazați si vrei să-i porți cu tocuri va trebui să fii atentă la câteva detalii.

  1. Poți să alegi pantofi stiletto, botine cu vârf ascuțit și toc înalt sau platforme amețitoare, dacă vrei încălțăminte cu toc mai confortabilă.
  2. Ți-ai găsit perechea perfectă de blugi flare cut. La momentul probei ar fi bine să fii încălțată tot cu tocuri pentru a vedea exact până unde vine tivul. Dacă este prea scurt, returnează-i. Dacă tivul este prea lung du-i la croitoreasă pentru a-i scurta.
  3. În cazul în care consideri că ești plinuță, trebuie să alegi o culoare închisă de blugi evazați, un denim simplu, fără efect prespălat. Negru sau albastru denim sunt alegeri perfecte pentru tine. Încearcă să-i porți cu încălțăminte cu vârf ascuțit de aceeași culoare pentru a crea impresia de picioare mai lungi și mai subțiri.
  4. Dacă ești minionă și alegi blugii evazați riști să te pierzi în ei. Optează pentru o pereche care are clopotul mai îngust, dar tot cu nelipsitele tocuri.
  5. Ai burtică? Alege o pereche de blugi evazați cu talie înaltă, dintr-un denim mai gros, cu foarte puține fire textile elastice. Nu strică să-i porți cu lenjerie modelatoare de calitate.
  6. Indiferent de siluetă, ai grijă la proporții atunci când porți blugi evazați de damă. Îi poți purta fie cu o bluză mulată și cu un sacou cambrat care să nu depășească linia posteriorului, fie cu topuri lejere, din materiale subțiri, pentru a completa look-ul hippie pe care îl inspiră acest tip de blugi evazați.

În ceea ce privește ținutele cu blugi evazați și încălțăminte cu tocuri înalte, poți opta pentru tonuri calde: blugi evazați din denim deschis la culoare, o cămașă simplă, o vestă maro și încălțăminte de aceeași culoare caldă, tomnatică.

Sau poți merge pe varianta de tonuri reci, alăturând o pereche de blugi albi evazați cu un pulover pufos gri, o geacă biker din piele eco și încălțăminte neagră. Pentru un strop de culoare poți adăuga ținutei o gentuță colorată.

Cum porți blugi evazați cu adidași

Ultimele tendințe „ne dau voie” să purtăm blugii evazați și cu încălțăminte fără toc: adidași, ghete, botine.

Stilul boho-chic are un aer aparte atunci când este purtat de o persoană înaltă și slabă. Poți apela totuși la mici trucuri pentru a părea mai înaltă. Optează pentru blugi evazați cu talie foarte înaltă, purtați cu o cămașă lungă, care îți va alungi silueta. Adaugă ținutei o geacă crop din piele ecologică și câteva lanțuri lungi sau coliere frumoase.

Poți purta combinația blugi evazați – adidași sau ghete fără toc împreună cu un pulover pufos, într-o culoare contrastantă. Ideea este că trebuie să fii atentă la proporții, eventual să pui în evidență talia, fie printr-o curea, fie prin simplul croi al pantalonilor cu talie înaltă sau al unui crop top.

Acum să vedem și de unde cumpărăm online blugi evazați de damă, modele ieftine dar și unele de firmă, după preferințele și bugetul fiecăreia dintre noi.

Blugi evazați ieftini de damă – recomandări online

Mai jos am alcătuit o selecție de recomandări de blugi evazați de damă, modele pe care le-am găsit la magazinele online din România.

Dă click pe „Vezi preț” pentru a vedea cât costă blugii evazați care îți plac. Vei fi redirecționată pe paginile magazinelor online recomandate, de unde îi vei putea cumpăra.

Jeans damă flare Only

Sezonul rece este perfect pentru blugii de culoare închisă. Cu blugii negri evazați poți alcătui o ținută șic, în tendințe. Poartă-i alături de un pulover gri, de o geacă din imitație de piele, o pereche de cercei frumoși si ghete cu talpă platformă.


Blugi flare cu talie medie

Mai multe culori disponibile

Îți propun o pereche de jeans evazați ieftini, cu talie medie, disponibili pe negru și pe albastru. Îi găsești la magazinul online Sinsay, doar că trebuie să te grăbești, acești blugi de damă se vând imediat.


Blugi de damă Levi’s evazați

Am auzit cu toții de brandul de blugi Levi’s. Din colecția lor, îți propun o pereche de blugi de damă evazați, albastru închis, cu talie înaltă. Sugestie de ținută: poartă-i cu un tricou printat, cu un sacou boyfriend, o pereche de botine cu vârf ascuțit și o curea minimalistă care să marcheze frumos zona taliei.


Blugi evazați ieftini LC Waikiki

La magazinul online LC Waikiki am găsit această pereche de blugi clopot de damă, la un preț deosebit de avantajos. Încă un plus pentru această pereche de blugi, este faptul că sunt disponibili pe mai multe lungimi, nu mai trebuie să treci pe la croitor, dacă ai picioarele mai scurte.


Blugi de calitate evazați Lindex

Aș purta acești blugi evazați negri cu un top scurt colorat, tip bustieră, cu un cardigan lung, călduros, cu o pereche de bocanci Dr. Martens și un palton de blană colorată.


Blugi flare slit Stradivarius

Acești blugi evazați gri mai sunt disponibili pe alte 3 variante de albastru. Au talie înaltă, croi despicat pe picior. Pot fi purtați cu o pereche de ghete cu talpă lată, cu un pulover scurt pufos și o geacă puffer în tendințe.


Blugi negri evazați cu talie înaltă

Din colecția Bonprix îți propun o pereche de blugi moderni cu croi evazat şi bată înaltă, pe talie, cu patru nasturi. Acest model de jeans evazați poate fi pus în evidență dacă este purtat cu o bluză neagră, simplă, băgată în talie, o pereche de botine cu toc înalt și un palton clasic, cu cordon.


Blugi evazați cu talie înaltă Mango

Blugii evazați cu talie înaltă din colecția Mango vor flata orice tip de siluetă. Îți propun să îi porți totuși cu încălțăminte cu tocuri medii, spre înalte, pentru a accentua efectul de picioare lungi pe care, în general, blugii evazați îl oferă.


Blugi flare damă LC Waikik

Blugii largi de la magazinul online LC Waikiki beneficiază de cel mai bun preț. Sunt disponibili pe multe mărimi, cu lungimi diferite. Această croială clopot a blugilor se potrivește atât cu încălțăminte cu toc, cât și cu adidași.


Jeans evazați Pull&Bear

Mai multe culori disponibile

Poartă blugii flare de damă din colecția Pull&Bear cu un pulover simplu, pe gât, cu un colier simplu la baza gâtului, cu botine cu toc mediu gros și o geacă puffer. Dacă menții întreaga ținută în tonuri închise, monocromatice, poți adăuga puțină culoare purtând o căciulă roz, în tendințe.


Blugi albi evazați cu talie înaltă Mexx

Blugii albi sunt mai ușor de integrat în ținute de vară, când cu toții purtăm multe culori deschise. Dar îi poți purta și iarna, păstrând aceleași nuanțe deschise. Imaginează-i împreună cu un pulover pufos din cașmir crem, o pereche de bocanci crem și o geacă lungă albă.


Blugi flare damă Trendyol

Pe lângă prețul deosebit de avantajos, acești blugi evazați sunt disponibli pe multe culori. Au talie înaltă, croială flare cut. Dacă te gândești la încălțăminte pentru blugi evazați, tendințele actuale ne îndeamnă să purtăm ce vrem noi. Am văzut ținute cu adidași și blugi care arată foarte bine, ținute cu pantofi cu vârf drept și tocuri medii care pun în evidență silueta, dar și încălțămintea cu tocuri înalte este o alegere potrivită, mai ales dacă vrei să fii mai înaltă.


Jeanși evazați negri LC Waikiki

După cum spuneam și mai sus, blugii evazați arată bine purtați cu adidași. Dar trebuie să fii un pic atentă la lungime. Dacă alegi să porți adidași cu jeanși evazați, atunci lungimea acestora trebuie să fie până în zona gleznelor. În cazul în care optezi pentru tocuri și blugi evazați, lungimea lor trebuie să fie până aproape de pământ pentru a alungi picioarele.


Blugi evazați albaștri Medicine

Mai multe culori disponibile

Acești blugi flare din colecția Medicine sunt disponibili pe negru și pe albastru închis. Au un preț mediu, dar raportul calitate/preț este excelent. Pot fi purtați cu o bluză pe gât, cu o vestă din imitație de blană, cu bocanci negri și o beretă, pentru a oferi un aer franțuzesc ținutei.


Blugi crop flare de damă

Mai multe culori disponibile

Blugii evazați Cropp au o croială flare scurtă, ceea ce îi face potriviți pentru a fi purtați cu încălțăminte casual, gen adidași, cizme Ugg scurte. Adaugă ținutei un hoodie simplu și un palton oversized.


Blugi evazați cu talie înaltă G-Star Raw

Am ales blugii evazați de damă G-Star Raw pentru notorietatea brandului, pentru calitatea denimului și pentru buzunare. Niște buzunare perfect plasate, pot face minuni cu silueta. Pentru doamnele cu posterior plat, blugii cu buzunare mari la spate adaugă volum și forme. Pentru doamnele cu posterior mai mare, sunt indicați blugii care au buzunare mai mici, plasate mai aproape unul de celălalt.


Blugi de calitate premium Calvin Klein Jeans

Când te gândești al blugi de calitate, îți vine în minte și brandul Calvin Klein Jeans. Perechea de blugi evazați de mai sus au un croi mai lejer, în tendințele actuale. Pot fi purtați cu adidași, pulover și un palton clasic cu cordon.


Blugi evazați Mango

Vezi preț la Answear și la Fashiondays!

Îți propun o pereche de blugi evazați clasici, cu talie medie. Modelul este realizat din fibre produse folosind procese de producție durabile, reducând astfel impactul acestora asupra mediului. Îi poți purta cu un tricou simplu, alb, cu o vestă tricotată (în tendințe în acest sezon) și adidași cu talpă lată.


Blugi albaștri evazați

Vezi pret la Born2be!

Clienții magazinului online Born2be, de unde poți cumpăra blugii evazați albaștri din imaginea de mai sus, afirmă că aceștia au o țesătură plăcută și se potrivesc foarte bine cu pulovere scurte, datorită taliei înalte. O bluză cambrată alungește ținuta și împreună cu blugi evazați și încălțăminte cu tocuri dau impresia unei siluete armonioase.


Jeans evazați Edited

Vezi preț la Aboutyou!

O pereche de blugi evazați negri, din bumbac organic, lungime crop 7/8, talie înaltă. Ca sugestie de ținută cu acești blugi evazați îți propun să îi porți cu o maletă simplă, pe gât, cu o geacă cămașă tip shacket și botine scurte cu toc mediu, gros.


Blugi evazați crop pentru femei

Vezi preț la Born2be!

Pe lângă prețul deosebit de avantajos, acești blugi evazați flare cut se bucură de recenzii favorabile, cu 5 stele din 5. Poartă-i alături de un pulover pufos, o geacă puffer scurtă și adidași clasici albi.


Jeans flare cut Noisy May

Vezi preț la Answear!

Jeanși din colecția Noisy May, cu fason flared și talie înaltă, confecționat din denim elastic. Îi poți integra în ținute trendy, alături de un hanorac supradimensionat cu glugă, de o pereche de ghete cu talpă platformă și o haină de blană colorată.


Blugi evazați cu talie înaltă Levi’s

Vezi preț la Fashiondays!

Blugii evazați Levi’s sunt disponibili atât pe varianta albastru închis, prezentată mai sus, cât și pe varianta albastru deschis. Îi poți purta la ținute casual chic, alături de un top simplu, un sacou colorat și ghete Chelsea.


Jeanși Answear Lab cu fason flared

Vezi preț la Answear!

Blugii evazați Answear Lab beneficiază de o reducere substanțială, așa că merită să arunci o privire. Au un clopot destul de îngust, dar te ajută foarte mult tăieturile laterale pentru a evidenția forma evazată. Îi poți asorta cu un pulover oversized și o pereche de ghete Chelsea mid-calf cu talpă platformă.


Blugi bleumarin evazați de damă

Vezi preț la Born2be!

Am ales blugii evazați de mai sus datorită culorii. Eu iubesc tonurile reci și ținutele monocrome. De aceea îți propun să porți blugii gri evazați alături de un pulover gri deschis și un palton lung în aceeași nuanță. Vezi ghete gri pentru completarea ținutei monocrome!


Jeans evazați Levi’s

Vezi preț la Aboutyou!

Brandul Levi’s ne-a obișnuit cu colecții de blugi de calitate. Acești blugi evazați albastru deschis sunt disponibili într-o mulțime de mărimi și o mulțime de lungimi. Așa poți fi sigură că vei găsi o pereche de blugi perfectă pentru silueta ta, fără să mai treci pe la croitoreasă pentru modificări.


Blugi evazați Dr Denim

Vezi preț la Answear!

Jeanși din colectia Dr. Denim, cu fason flared, talie regulară, confectionați din denim spălăcit. Acești blugi evazați au clopotul foarte larg. Poți încropi o ținută fresh, tinerească, dacă alegi să îi porți cu o maletă subțire, cu o vestă colorată pe deasupra, cu o geacă din imitație de piele întoarsă și încălțăminte în tendințele actuale.


Jeanşi evazaţi cu stretch John Baner

Vezi preț la Bonprix!

Blugii evazați John Baner sunt disponibili pe următoarele culori: albastru denim, bleumarin și negru. Un alt punct în favoarea acestor blugi evazați este faptul că sunt disponibili în trei lungimi. Prețul este avantajos, vei plăti sub 100 de lei pentru o pereche de blugi flare cut, în tendințe.


Blugi kick-flare cu talie înaltă Motivi

Vezi preț la Fashiondays!

Îți propun o pereche de blugi cu croială kick flare, ușor de purtat cu botine cu vârf ascuțit și toc gros, mediu, cu un top simplu și un cardigan lung, pufos și călduros.


Blugi evazați cu aspect decolorat Trendyol

Vezi preț la Fashiondays!

Simpla cămașă albă merge de minune în combinație cu blugi evazați si cu ghete cu talpă lată. Adaugă o vestă lungă și câteva accesorii pentru a completa ținuta.


Jeans evazați LTB

Vezi preț la Aboutyou!

Blugii evazați sunt prin definiție catalogați ca îmbrăcăminte casual. De aceea cea mai la îndemână modalitate de a-i purta este cu un tricou simplu. Completează ținuta cu un pulover cu decolteu adânc în V, o geacă lungă și o pereche de bocanci Dr. Martens.


Blugi evazați cu talie medie Mango

Stoc epuizat

Nu greșești atunci când porți blugi evazați de damă cu o cămașă din denim. O ținută monocromă, fie ea și din denim nu face altceva decât să te avantajeze. Poți adăuga ținutei un sacou și o pereche de botine cu toc înalt.


Blugi evazați de damă Viervier

Vezi preț la Aboutyou!

Din colecția magazinului Aboutyou am ales o pereche de blugi evazați Viervier din denim gri deschis light washed, cu franjuri și logo brodat. Îi poți purta cu un top negru, cu o geacă bomber, tot neagră și adidași. Pentru a completa ținuta poți adăuga o pereche cool de ochelari de soare și un bucket hat.


Blugi evazați Answear Lab

Vezi preț la Answear!

Jeanși din colecția Answear Lab cu fason bootcut, cu talia înaltă, un model confecționat din denim ceruit. Ca sugestie de ținută îți propun să îi porți alături de o bluză sport crop și o pereche de botine stil ciocată. Pe deasupra poți opta pentru o haină de blană colorată.


Blugi Top Secret evazați

Stoc epuizat

Acești blugi evazați beneficiază de un preț avantajos și de multe reviewuri pozitive. Au lungime crop, deasupra gleznei, și terminație franjurată. Îi poți purta cu un sacou prins în talie cu o curea sau un cordon și cu încălțăminte cu toc înalt.


Blugi albaștri evazați cu tăieturi laterale

Vezi preț la Born2be!

Cele mai frumoase ținute cu blugi evazați damă

Mai sus am recomandat și câteva ținute cu blugi evazați pentru femei, ținute în tendințele actuale. Dar și tendințele sunt ca un ghid, pe care alegem sau nu să îl urmăm, nu sunte teoremele din matematică, nu sunt bătute în cuie. Eu mă ghidez mai mult după cum cred că mă avantajează un anumit trend, poate un pic modificat, pentru a fi în avantajul meu.

Oricum pantalonii evazați pentru femei sunt cu adevărat versatili, pot fi purtați de oricine.

Dacă vrei să pari mai înaltă, alege o pereche de pantaloni evazați cu talie înaltă, lungi până aproape de pământ. Combină-i cu cizme până la gleznă, un pulover decolteu în V și o geacă scurtă de piele. Pentru a întări ideea de alungire a siluetei ai putea adăuga o curea, care să marcheze zona taliei.

Pentru un look de festival cool, poartă blugi evazați cu un croi larg, clopot, cu model etnic, niște loafers / mocasini nude și o bluză brodată. Pentru a completa ținuta îți mai trebuie accesorii: inele, brățari, cercei mari, ochelari de soare, o eșarfă pe cap sau o pălărie. Atenție totuși la numărul accesoriilor. Ce e prea mult strică.

La job, unde trebuie să te îmbraci un pic mai elegant, vei arăta grozav cu blugi evazați închiși la culoare, o cămașă simplă, un sacou și pantofi cu toc.

Atenție la lungimea pantalonilor. Nu trebuie să se târâie pe pământ, dar nici să fie prea scurți. De preferat ar fi să ai mai multe pereche de pantaloni evazați, de lungimi diferite: unii lungi pentru încălțăminte cu toc, alții mai scurți, numai buni pentru a fi purtați cu încălțăminte joasă, casual, fără tocuri.

Cum să ai grijă de blugi și să le întreții aspectul și culoare

Pentru a te asigura că blugii evazați eleganți își păstrează culoarea și forma pentru o perioadă lungă de timp, există câteva sfaturi de îngrijire care trebuie urmate, în plus față de instrucțiunile exacte ale producătorului.

Înainte de spălare, întoarce blugii evazați pe dos și golește toate buzunarele. Acest sfat este valabil pentru orice tip de pantaloni, nu doar pentru cei din denim.

Spală blugii la un program delicat la 30 – 40°C, cu detergent special pentru rufe colorate, sau albe în cazul blugilor albi.

Nu folosi balsam de rufe când speli blugi cu adaos din spandex pentru a preveni uzura fibrelor flexibile. Eu nu folosesc deloc balsam, din cauza unor alergii. De aceea când scot blugii din mașina de spălat îi scutur bine, pentru a fi sigură că nu au multe cute. Acest pas mă scutește câteodată de călcat.

Pune blugii pe sârmă pentru a se usca ușor și evită pe cât posibil lumina directă a soarelui.

Calcă blugii pe dos, pentru a evita riscul de estompare a culorii.


Dacă vrei să știi ce se poartă, cum se poartă dar mai ales de unde să cumperi online la prețuri avantajoase te invit să te înscrii la newsletter.

Acestea au fost recomandările de blugi evazați de damă pe care îi poți cumpăra online la prețuri avantajoase, precum și o serie de sfaturi și ținute care să te ajute în alegerea perechii perfecte pentru tine. Îți mulțumesc pentru vizită! Happy Shopping!

Featured image: pexels.com


Publicat

în

de către

Etichete: