Păr care se îngrașă rapid și vârfuri uscate? Vezi cum poți remedia situația!

mujo-par-radacini-grase-varfuri-uscate-1

Am auzit cu toții de piele mixtă: anumite zone ale pielii sunt uleioase, grase, în timp de altele sunt uscate. Și la păr, în anumite cazuri, întâlnim aceleași simptome: rădăcini grase la o zi după ce te-ai spălat pe păr și vârfuri uscate.

Dacă și tu duci aceeași luptă cu părul gras și uscat în același timp, mai jos îți prezint câteva sfaturi pentru a ameliora cât de cât situația. Și o zi în plus în care nu ești nevoită să te speli pe cap este o îmbunătățire 🙂 .

#1 Alege cu grijă șamponul!

Majoritatea șampoanelor, în special cele pentru volum, conțin substanțe puternice care elimină uleiurile. Inițial pare o idee bună, pentru că rezolvă problema rădăcinilor grase, dar în același timp aceste șampoane usucă și mai mult vârfurile. Un șampon delicat este o alegere mult mai bună pentru părul tău.

#2 Aplică periodic un tratament pe păr!

Dermatologii ne recomandă să folosim o dată pe săptămână un tratament, o mască înainte de șampon. L’oreal are o astfel de mască pe bază de argilă, care absoarbe uleiul de pe scalp. Are o consistență mai groasă și nu alunecă pe păr. Deci nu vei risca să ajungă și pe vârfuri. Lași masca să acționeze pentru 5 minute, clătești și aplici șamponul ca de obicei. Am citit doar de bine despre această mască, mă tentează să o cumpăr și să o testez. Revin cu impresii după utilizare.

#3 O mică schimbare în ritualul de spălare a părului poate face minuni

Doamnele și domnișoarele care au părul gras la rădăcini și uscat la vârfuri trebuie să șamponeze doar rădăcinile. La balsam se schimbă treaba. Acesta se aplică doar pe vârfuri. Dacă obișnuiești să-ți coafezi des părul cu o perie rotativă îți recomand ca la sfârșit să pui pe vârfuri și un tratament care le protejează de căldură.

#4 Uleiurile sunt prieteni de nădejde!

Aplicarea a două-trei picături de ulei pe vârfurile uscate poate ajuta etanșarea cuticulei și adaugă strălucire. Îți recomand să folosești un produs care să conțină ulei de jojoba sau ulei de avocado, care sunt mai ușoare și se absorb rapid în părul tău.

Te interesează și alte produse de îngrijire pentru păr? Vizitează catalogul Mujo de magazine online recomandate.

Dacă vrei să știi ce se poartă, cum se poartă dar mai ales de unde să cumperi online la prețuri avantajoase te invit să te înscrii la newsletter.

Acestea au fost recomandările pentru a rezolva problema părului cu rădăcini grase și vârfuri uscate. Îți mulțumesc pentru vizită! Happy Shopping!

Featured image: growgorgeous.co.uk