Machiajul mineral natural – ce beneficii aduce pielii tale

Machiajului mineral natural are atât de multe beneficii încât ar trebui să-l iei în considerare. Măcar o dată în viață ar trebui să încerci acest tip de machiaj. Eu am făcut-o acum câtva timp și i-am rămas fidelă.

Ce este machiajul mineral natural?

Machiajul mineral este acel tip de make-up alcătuit în întregime din oxizi de fir, oxid de zinc, dioxid de titan, pudră și uleiuri organice, care sunt toate ingrediente naturale cunoscute ca fiind blânde cu tenul nostru dar și ecologice în același timp.

Ca de obicei te sfătuiesc totuși să studiezi etichetele produselor care promit a fi minerale. Am întâlnit cazuri în care erau prezente doar câteva substanțe dintre cele minerale, restul erau destul de dăunătoare cu tenul nostru.

mineral-eye-shadow-716
Sursă foto

Este adevărat că unele branduri de produse de make-up comercializează un hibrid între machiajul mineral și cel tradițional, prin adăugarea de ingrediente convenționale la cosmeticele lor, cum ar fi arome sau conservanți. Aceste ingrediente nu au ce căuta în compoziția machiajului mineral, care ar trebui să fie 100% natural.

Iar diferența între 100% natural și parțial natural o va face tenul tău.

Mai jos am analizat diferențele dintre aceste tipuri de machiaj și beneficiile pe care un machiaj 100% natural le va avea pentru tenul tău.

Diferențe dintre machiajul mineral și cel convențional

Machiajul mineral este diferit de cel tradițional pentru că este natural.

Mineralele sunt componente sănătoase și, prin urmare, machiajul mineral se apropie mai mult de chimia organică decât machiajul convențional.

Machiajul mineral are în componență, de obicei și din păcate, multe dintre ingredientele frecvent întâlnite în makeup-ul tradițional, cum ar fi conservanți: coloranți, parabeni, coloranți sintetici, siloxani și alte substanțe chimice.

Atunci când vrei să cumperi machiaj mineral natural studiază cu atenție eticheta de ingrediente pentru a vedea câte substanțe sintetice are în compoziție produsul care te interesează.

Beneficiile machiajului mineral

Beneficiile pentru sănătate ale machiajului minerale sunt multe. Le enumăr mai jos pe cele mai importante.

  • Este potrivit pentru pielea sensibilă.
  • Are efect antiinflamator și efect calmant asupra pielii iritate.
  • Machiajul mineral ajută la mascarea semnelor acneei sau a altor probleme ale pielii.
  • Creează un machiaj cu aspect mai natural.
  • Provine din surse naturale, prin urmare, mai sigure și mai sănătoase pentru sănătatea noastră.
  • Ține mult, este spornic.
  • Nu încarcă tenul precum o face machiajul tradițional.
  • Luminează pielea.
  • Este renumit pentru abilitatea de a reduce ridurile fine.
  • Este versatil.

Dintre toate aceste beneficii enumerate, favoritul meu este desigur faptul că machiajul mineral este prietenos cu pielea sensibilă.

Având o piele extra sensibilă care mă anunță (prin erupții nu foarte plăcute ochiului) că nu-i convine ceva din componența produselor pe care le aplic, m-am împăcat foarte bine cu machiajul mineral, dar doar cu cel 100% natural.

Așa am observat că fondul de ten mineral, de exemplu, se comportă mai bine vara, atunci când vremea este caldă și umedă.

Produse cosmetice cu ingrediente minerale

Gamele de produse de machiaj mineral includ multe categorii, începând cu fonduri de ten, farduri de ochi, autobronzante, farduri de obraz și chiar rujuri.

Unele branduri de cosmetice au linii speciale de produse minerale de îngrijire a pielii, pe lângă cele tradiționale.

Produsele cosmetice minerale de îngrijire a pielii includ cremele hidratante și produsele de curățare a tenului. Acestea conțin de obicei ingrediente derivate din minerale și unele elemente naturale, dar nu sunt 100% minerale.

Există produse de machiaj mineral atât de versatile încât le poți folosi fie ca fard de ochi, fie ca creion de ochi – atunci când înmoi pensula în apă. Poți adăuga fardul mineral într-un pic de luciu de buze transparent pentru a-l transforma în ruj sau poți să-l amesteci cu un pic de lac de unghii transparent pentru a obține o ojă drăguță.

Reguli pentru machiajul mineral și nu numai

Pe lângă machiajul mineral ai nevoie de instrumente de calitate, pensule și bureței de make-up. Pentru a avea grijă de tenul tău dar și pentru a le mări durata de viață, pensulele trebuie spălate periodic, măcar la două săptămâni, dacă nu mai des în cazul în care te machiezi zilnic.

Înainte de a aplica orice tip de machiaj hidratează-ți tenul cu o cremă potrivită pentru tipul tău de piele. După ce crema a intrat bine în piele aplică o bază pentru machiaj. Ca și în cazul produselor de machiaj convențional, și la cel mineral trebuie să fii atentă când îți alegi nuanța, în funcție de tipul tău de ten.

Deși este natural, machiajul mineral nu este recomandat celor care au pielea uscată.

Dacă ai tenul gras sau mixt, machiajul mineral poate deveni preferatul tău. Pulberea absoarbe excesul de sebum de la suprafața pielii iar porii tăi vor părea mult mai mici, aproape inexistenți.

Fondul de ten mineral are putere mare de acoperire. Este perfect pentru doamnele și domnișoarele care au probleme cu tenul: acnee, semne pigmentare de la soare.

O gamă de machiaj mineral natural, cu prețuri super accesibile găsești la E.L.F și la bio-cosmetics.

Te interesează și alte tipuri de cosmetice? Vizitează catalogul Mujo de magazine online.

Dacă vrei să știi ce se poartă, cum se poartă dar mai ales de unde să cumperi online la prețuri avantajoase te invit să te înscrii la newsletter.

Acestea au fost beneficiile pe care machiajul mineral natural le aduce pielii noastre. Îți mulțumesc pentru vizită! Happy Shopping!