5 ținute șic pentru întâlnirea romantică de Sfântul Valentin

mujo-cutii-bomboane-valentines-day

Valentine’s Day aka Sfântul Valentin este sărbătoarea iubirii, o sărbătoare occidentală împrumutată de noi. E un prilej pentru îndrăgostiți să facă schimb de cadouri, să-și declare dragostea, pentru unii chiar să se căsătorească.

Orice ocazie să ne îmbrăcăm frumos, să ne îngrijim și să ne iubim merită sărbătorită, fie ea împrumutată sau nu. Pentru cadouri ieftine te invit să vezi recomandările cu reducerile magazinelor online pentru Sfântul Valentin.

În ceea ce privește ținutele din 14 februarie îți propun 5 variante pentru a se potrivi pe gustul și bugetul fiecăreia. Am încercat să aleg piese vestimentare basic, simple, care ar trebui să fie în garderoba fiecărei femei.

#1 Rochia roșie – vedetă pe 14 februarie

1mujo-tinuta-sfantul-valentin-rochie-rosie

Pentru prima ținută am ales o rochie roșu burgundy, un grena plăcut, elegant. Am considerat că o rochie grena este ușor de asortat cu gri deschis și poate fi purtată și cu alte ocazie, chiar și la birou, nu doar de Sfântul Valentin.

Alături de rochie am ales o pereche de botine finuțe gri, cu toc subțire, nu foarte înalt, cine știe poate se lasă cu o seară dansantă.  Pe deasupra rochiei am optat pentru un palton tot gri deschis, cu o croială dreaptă, clasică. Pentru ca o ținută să fie completă nu trebuie să uităm de accesorii: o pereche de cercei, o geantă plic simplă, mănuși și nelipsitul ruj roșu.

#2 Ținută în tendințe cu fustă mini

mujo-tinuta-valentines-day-fusta-camasa

În acest sezon se poartă fustele de blugi cu terminație nefinisată, fără tiv mai exact. Adaugă fustei o cămașă, niște botine cu toc înalt (merg și cizmele înalte peste genunchi), o haină de blană, o gentuță mică și accesorii, multe accesorii.

#3 Blugii boyfriend nu trebuie lăsați acasă

mujo-tinuta-sfantul-valentin-blugi-camasa

Iubitoarele de blugi boyfriend nu trebuie să renunțe la ei nici de Sfântul Valentin. Poartă-i împreună cu o cămașă cambrată, un palton bej care să te apere de frig, cu botine peep-toe (să speram că se topește zăpada până pe 14 februarie), o geantă roșie pentru o pată de culoare și câteva accesorii. Cerceii sunt superbi și ieftini.

#4 O pereche de pantaloni țigaretă te scot din încurcătură

4mujo-tinuta-sfantul-valentin-pantaloni-tigareta

Poartă pantalonii negri eleganți și pentru a alcătui o ținută drăguță de Sfântul Valentin. Adaugă o bluză cu un patern deosebit, un palton bej, dar merge și unul negru, pantofi asortați și câteva accesorii.

#5 Pijamale călduroase

Nu vrei să ieși din casă de Sfântul Valentin? Nu-i nimic! Comandă ceva de mâncare de la restaurantul preferat, îmbracă-te cu pijamalele cele mai călduroase pe care le deții, aprinde o lumânare parfumată pentru un pic de atmosferă și petrece seara împreun cu partenerul tău uitându-vă la un film romantic.

5mujo-tinuta-sfantul-valentin-pijamale

Dacă vrei să știi ce se poartă, cum se poartă dar mai ales de unde să cumperi online la prețuri avantajoase te invit să te înscrii la newsletter.

Acestea au fost cele 5 ținute recomandate pentru Sfântul Valentin. Îți mulțumesc pentru vizită! Happy Shopping!

Featured image: dfordelhi.in