Din când în când pe parcursul unei perioade de timp apare la orizont câte o tendință de moda care parcă are ca unic scop să ne intimideze. Anii trecuți a fost bluza scurtă, crop top, pe care să fim serioase doar o mică parte dintre femei o poate purta cu încredere.
În acest an trendul care ne pune pe jar, cel pe care nu știm dacă să-l iubim sau să-l urâm, să-l purtăm sau să-l ignorăm, este cel al tenișilor cu talpă groasă, flatform. Cu cât mai înaltă talpa, cu atât mai în trend.
Elegant nu este primul cuvânt care îți vine în minte atunci când vezi tenișii cu talpă groasă. Dar datorită marilor designeri internaționali Louis Vuitton, Chanel și Burberry, încălțămintea sport cu talpă groasă și-a făcut încet-încet intrarea în inimile noastre și în garderobă.
Tenișii sunt perfecți pentru perioada de tranziție de la vară la toamnă, pentru acele momente în care chiar nu mai poți ieși cu sandale și este prea cald în adidași sau ghete comode. Fac pare din categoria casual de încălțăminte. Nu sunt chiar sport ca adidașii, dar nici foarte eleganți ca pantofii Oxford. Au totuși acel „je ne sais quoi” care ne face să-i dorim.
Cu ajutorul fashionistelor internaționale am ales câteva ținute în tendințe pentru acest sezon, ținute care au ca punct focal tenișii cu talpă groasă flatform.
Cu ce port tenișii de talpă groasă flatform?
Am căutat pe la magazinele online de încălțăminte și am selectat 12 perechi de teniși de damă foarte ieftini și frumoși.
Teniși ieftini cu talpă groasă flatform
Dă click pe poze pentru a afla cât costă tenișii cu talpă groasă care te interesează. Vei fi redirecționată către paginile magazinelor online recomandate de unde îi vei putea cumpăra.
Te interesează și alte modele de teniși pentru femei? Vizitează catalogul Mujo de magazine online recomandate.
Dacă vrei să știi ce se poartă, cum se poartă dar mai ales de unde să cumperi online la prețuri avantajoase te invit să te înscrii la newsletter.
Acestea au fost recomandările de teniși ieftini cu talpă groasă flatform, modele accesibile la preț și în tendințe. Îți mulțumesc pentru vizită! Happy Shopping!
Featured image: femalecharming.com