10 trenduri de urmărit în moda 2016

Chiar dacă nu am ajuns nici măcar la jumatătea iernii, gândul îmi stă la moda de primăvară.

Au început deja reducerile de iarnă, poate singurul lucru care mă mai încântă în ianuarie. Așa că dacă vrei să-ți înnoiești garderoba cu câteva best-buys ale sezonului te invit să frunzărești ofertele.

Cu gândul la noul an am început să analizez tendințele din modă. Hai să vedem ce trenduri vor avea influență asupra stilului nostru vestimentar în această primăvară.

1. Anii ’90

În 2016 moda anilor ’90 este pe val. Unele dintre noi chiar au trăit acea perioadă, deci acest trend poate părea familiar, chiar ușor de adaptat,mai ales la ținute casual. Cultura rave, minimalismul, grunge-ul și chiar mult urâta borsetă au revenit. Nu trebuie să le porți pe toate, la borsetă chiar te rog să zici „PAS”.

2. Volane

Articolele vestimentare înfrumusețate de volane au fost prezente pe pasarele la toate edițiile Fashion Week de la Paris, Milano, New York și Londra. Deci putem să spunem că în primăvara 2016 vom vedea foarte multe volane, de diferite mărimi. Cu ajutorul volanelor poți adăuga volum acolo unde dorești. În acest fel îți poți modelă silueta într-un stil care să te avantajeze, distrăgând atenția și camuflând micile defecte.

3. Umeri decupați

Nu e vorba despre intervenții medicale, ci doar de mici artificii, decupaje la rochii, bluze, cămăși care să dezgolească umerii. Sexy, dar fără a arăta prea multa piele. Exact ce îmi place!

4. Decolteuri asimetrice

În același stil cu tendințele de mai sus, decolteurile asimetrice au fost prezente în mai toate prezentările pentru primăvară 2016. După cum vezi din colaj acest trend este potrivit și pentru femeile care iubesc stilul romantic, dar și pentru cele care adoptă un stil rock, mai nonconformist.

5. Materialele cu aspect boțit, mototolit

În sfârșit un trend care îmi ușurează viața de zi cu zi. Bye Bye călcat. Hello haine din materiale cu aspect boțit. Dacă s-ar adopta același stil și la cămășile bărbătești aș fi și mai fericită :) .

6. Pliurile fine

Mă bucur că și în primăvara 2016 se vor purta articolele vestimentare cu pliuri, chiar dacă unele mult mai finuțe, mai mici. Deți foarte greu de călcat (dar pentru asta există curățătoriile :) ) pliurile arată atât de elegant, parcă alungesc silueta. Din colajul de mai sus ne putem da seama și de culorile care vor predomina în primăvara 2016, pe lângă cele stabilite de Pantone: rose quartz și serenity.

7. Stilul victorian

Gulere înalte, volane, mâneci bufante, multe elemente de broderie ne duc cu gândul la epoca victoriană. Având în vedere că acest stil a fost foarte popular și în toamna ce a trecut, unele articole le mai poți purta și în primăvară.

8. Ciucuri lungi

Nu te gândi la ciucurii de draperie, te rog. Este vorba mai mult despre cordoane, fundițe la cămăși, diverse aplicații lăsate să atârne. Pare a fi o continuare minimalistă a trendului cu franjuri, foarte popular anul trecut. Pe podium arată bine. Mă întreb dacă la ținutele de zi cu zi poate fi purtat.

9. Influențe latine

Un trend care pare a le îmbina pe majoritatea celor prezentate mai sus: volane supradimensionate, umeri goi, decolteuri asimetrice, mâneci bufante. Și mult roșu, bineînțeles.

10. Transformarea cămășilor office Oxford

Cămășile basic albe pe care toate doamnele și domnișoarele care au un job de birou le au în garderobă au suferit o transformare radicală. Din nou observăm umeri goi, decolteuri asimetrice, volane aplicate. Numai că nu aș arunca încă cămașa simplă albă, pentru că transformarea din colajul de mai sus nu este potrivită pentru a încropi o ținută office.

Dacă vrei să știi ce se poartă, cum se poartă dar mai ales de unde să cumperi online la prețuri avantajoase te invit să te înscrii la newsletter.

Acestea au fost cele mai puternice 10 trenduri pentru primăvara 2016. Unele mi-au plăcut, altele mai puțin. Preferatele tale care sunt? Te aștept pe Facebook să comentăm asupra subiectului. Îți mulțumesc pentru vizită! Happy Shopping!


Publicat

în

de către

Etichete: