Cele mai bune aplicații pentru editarea pozelor pe telefon

Cu toții vrem să arătăm cât mai bine în poze. Aplicațiile pentru editarea pozelor sunt aici pentru a ne ajuta în misiunea noastră. În funcție de ce efecte dorești să aplici pozelor, în funcție de filtre sau cât de ușoară sau avansată vrei să fie editarea, am alcătuit un top al celor mai bune aplicații.

1. A color story – pentru editarea culorilor

O aplicație gratis, foarte ușor de folosit, cu o mulțime de filtre și posibilități de editare. Poți îmbunătăți lumina, strălucirea unei poze, poți schimba ușor culorile, poți aplica o mulțime de efecte pe poze: fulgi, luminițe, nori etc. Totuși cele mai frumoase filtre sunt cu plată.

2. Afterlight – pentru editarea rapidă a pozelor

Dacă vrei o aplicație foarte intuitivă, foarte ușor de folosit pentru editarea rapidă a pozelor îți recomand Afterlight. Costă 0,99 euro, o nimica toată. Are 15 unelte pentru a îmbunătăți pozele, 74 de filtre printre cele mai populare, poți face crop, poți roti pozele, poți ajusta expunerea, culorile.

3. Snapseed – pentru editare avansată

Dacă ești maestră în editarea pozelor și toate aplicațiile ți se par prea ușoare, prea simplu de folosit și fără prea multe unelte, atunci îți recomand Snapseed. Eu mi-am cam prins urechile când am încercat pentru prima dată să o folosesc, dar recunosc că nu prea am răbdare de pe telefon. Ai la dispoziție o mulțime de instrumente, filtre care ai de care mai frumoase, dar nu ca cele comerciale de pe Instagram ci unele mai profesioniste. Multe dintre ele imită efectele fotografiilor vechi. Aplici filtrul dorit și mai poți lucra la el. Cu puțină muncă și răbdare poți edita poze care la prima vedere nu sunt chiar reușite, transformându-le 100%.

4. TouchRetouch – pentru tăierea diferitelor obiecte din poze

Sunt sigură că ți s-a întâmplat să ieși foarte bine într-o poză dar să-ți apară un stâlp, câteva fire suspendate, obiecte fără de care poza ar fi perfectă. Pentru decuparea și înlăturarea acestor obiecte din poze îți recomand să folosești aplicația TouchRetouch. Este destul de ușor de folosit în cazul în care ai de decupat un obiect bine conturat. Dar când vine vorba de o persoană, trebuie să ai foarte multă răbdare pentru a reuși o decupare perfectă.

5. Instagram – pentru social media

Instagram este una dintre cele mai populare aplicații de social media. Și pe bună dreptate. Poze frumoase, filtre drăguțe, mai nou și posibilitatea de a urca și filmulețe scurte. Are acel feel good care ne poate schimba dispoziția spre mai bine.

6. Litely pentru multitudinea de filtre

Această aplicație a fost creată de omul din spatele filtrelor standard de pe Instagram. Are 75 de filtre de unde poți alege, dar pentru majoritatea trebuie să plătești.

7. PhotoScan – pentru scanarea pozelor, fie ele vechi sau mai noi

Aplicația PhotoScan de la Google este cea mai bună pe partea de scanare a documentelor, pozelor etc. Nu trebuie să-ți faci probleme cu supraexpunerea, cu luminozitatea sau alte defecte ale pozelor mai vechi.

8. MicrosoftSelfie – pentru selfie-uri

Dacă vrei să ieși bine într-un selfie și să nu te chinui foarte mult cu editarea acestuia poți încerca MicrosoftSelfie, o aplicație gratis care este foarte ușor de folosit. Îți faci poză, aplici filtrul dorit și gata. Am încercat să editez un selfie în care eram nemachiată și chiar mi-a plăcut rezultatul final. Parcă aplicația a intuit că vreau să dispară cearcănele și pielea să fie mai strălucitoare.

Le poți instala pe toate, le poți butona un pic și astfel vei vedea care ți se potrivește. Dintre toate aplicațiile enumerate mai sus eu am rămas pe telefon doar cu Snapseed, MicrosoftSelfie și PhotoScan.

Dacă vrei să știi ce se poartă, cum se poartă dar mai ales de unde să cumperi online la prețuri avantajoase te invit să te înscrii la newsletter.

Acestea au fost cele mai populare și mai bune aplicații pentru editarea pozelor de pe telefon. Îți mulțumesc pentru vizită! Happy Shopping!

Featured image: exploreitmyway.com