Cum să te machiezi în iarna 2016

tendinte machiaj pentru iarna 2016

Poate deja știi că întâlnirile bloggerițelor din Bacău au devenit o tradiție. Tradiție din care nasc prietenii frumoase și colaborări interesante, ca cea de azi.

Adina de la Septembriejoi mi-a propus o colaborare din care aveți de câstigat voi, cititoarele noastre. Să scriem câte un guest post cu tendințe din fashion și machiaj pentru iarna 2016, așa ca să știti după ce să vă uitați când cumpărați haine și încălțăminte dar și la capitolul make-up, pentru că vrem un look îngrijit și pentru cele două domenii se completează.

Să vedem ce ne propune Adina!

Cum să te machiezi în iarna 2016

Dacă vă aflați aici este pentru că vă place să fiți la curent cu noutățile, să aveți un look îngrijit, flatant și în ton cu noutățile – și de aceea m-am gândit, împreună cu Elena, să oferim o perspectivă completă.

Ați găsit la ea o mulțime de informații prețioase despre ținute și achiziții inteligente pentru sezonul rece, așa că eu vreau să vă povestesc despre ce se poartă în materie de machiaj și păr și despre cum putem integra tendințele în stilul nostru.

Ten curat și luminos

ten curat si luminos
Desigur că asta e provocarea indiferent de sezon, dar în această perioadă accentul este pus pe luminozitate și pe strălucirea transparentă a machiajului fără mare acoperire. Micile imperfecțiuni pot fi rezolvate cu ajutorul unei pensule cu vârf mic și un corector ales în acord cu nuanța tenului, astfel încât efectul său să fie subtil, dar precis.

Nuanțele curajoase pot fi purtate pe unghii

Nuantele curajoase pot fi purtate pe unghii
Toamna ies la înaintare rujurile tari, în nuanțe de la bordeaux până la mov închis, însă nu ele nu se potrivesc tuturor, fie din punctul de vedere al cromaticii sau… pur și simplu al curajului. Dacă vi se pare prea mult să purtați astfel de culori pe buze, pot fi purtate și mai bine pe unghii. Nu vă faceți griji pentru lungime, nuanțele închise arată cel mai bine pe unghiile scurte, iar un topcoat bun vă va ajuta să vă faceți manichiura doar în weekend-uri.

Buze proaspete și numai bune de sărutat

Buze proaspete si numai bune de sarutat
Poate ați observat că în general femeile admiră rujurile tari pe buzele altor femei – bărbații sunt mai degrabă intimidați de eventualele urme pe care culorile respective le lasă. Că tot am mutat culorile tari de pe buze pe unghii, intră în scenă rujurile nude sau roz, care dau viața chipului fără ca bărbații să o ia la fugă.

rujuri roz si nude
În functie de subtonul tenului, putem merge până la nuanțele trandafirii, însă important e să alegem texturile mate pentru rujuri. Glossurile au recăpătat și ele atenția pierdută în ultimele ierni, însă e bine să ne ferim de aspectul metalic, care oricum dă o paloare cenușie chipului.

Obraji rosii? Mai degrabă piersicii…

Obraji rosii? Mai degraba piersicii...
Frigul ne îmbujorează chipul, însă de multe ori nu o face într-un mod flatant (ci, eventual, în felul acela în care o fac și două pahare de vin), așa că cel mai bine e să aducem noi culoarea în obraji cu un blush piersiciu în zonele în care știm că ne vin bujorii bine. Aplicați cu o mână ușoara și, dacă nu vă cunoașteți prea bine subtonul pielii, alegeți un blush neutru, unul prea roz va face pielea să capete un aspect tern, iar unul într-o nuanță caldă va arată nepotrivit acum, pe pielea nebronzată.

Ce ne subliniază privirea?

Ce ne subliniaza privirea?
Toate lookurile de pe catwalk încep și se termină cu rimel, genele definite sunt accesorii potrivite în orice sezon. Pentru cele mai îndemânatice dintre noi, eyeliner-ul este un pas obligatoriu – muritoarele de rând se pot mulțumi cu o tușă de creion la baza genelor superioare. Dacă nu aveți ochii mici, experimentați puțin aplicându-l și pe interiorul pleoapei inferioare, a revenit în atenție și creează un efect de smokey eyes subtil.

Cum alegem ce ni se potrivește?

Cum alegem ce ni se potriveste?
Este tare greu să ne dăm seama ce texturi și culori se potrivesc coloristicii personale doar privind niște poze, însă regula generală este să alegeți intensitatea culorilor în funcție de nuanța pielii: tonurile nesaturate se potrivesc tenurilor deschise, iar cele saturate sunt o alegere inspirată pentru tenurile închise.

În acest fel, produsele se integrează într-un mod natural pe ten și nu vor arăta ca niște tușe de culoare nelalocul lor. Apoi, moderația este cheia, aplicați produsele în cantități mici și reveniți, dacă este cazul – este mai ușor să completezi decât să corectezi. Nu uitați să estompați culorile, atât la ochi, cât și pe obraji, pentru un aspect îngrijit.

Mulțumim Adina pentru că ne-ai pus la curent cu tendințele în machiaj pentru iarna 2016.

Doamnelor și domnișoarelor dacă vreți să știți ce articole de îmbrăcăminte și încălțăminte sunt pe val în iarna 2016 vă invit să le analizați aici. Eu deja am pus ochii pe câteva: cizmele peste genunchi din piele întoarsă :) . Îți mulțumesc pentru vizită! Happy Shopping!