Bucle lejere – cele mai complete tutoriale online

bucle-lejere-cum-sa-le-faci-acasa-cu-ondulator-sau-placa-de-indreptat

În ultimii ani s-au purtat foarte mult buclele lejere. Dar cum facem să obținem această coafură atât de populară?

Având un păr fin, care își pierde din volum la prima pală de vânt sau la 5 minute după ce ies din casă, am întâmpinat greutăți atunci când am încercat să mi-l aranjez acasă. Mi-am cumpărat ondulator și mi-am zis, ce poate fi atât de greu? Doar învârți părul pe ondulator și gata!

Ei, nu-i chiar așa. Îți trebuie tehnică, trebuie să știi cum să ții ondulatorul sau placa(poți face bucle lejere și cu placa). Trebuie să știi săa secționezi părul, cum să-l învârți pe ondulator, îți trebuie anduranță pentru că să stai cu mâinile ridicate 20 de minute nu-i ușor.

Dar am găsit pe Youtube o serie de tutoriale în care sunt dezvăluite multe trucuri, tips & tricks pentru doamnele și domnișoarele care se aventurează să-și facă bucle lejere acasă.

Am selectat mai jos câteva dintre tutorialele vizionate, cele care mi s-au părut mie a fi mai de ajutor în realizarea coafurii, așa pe înțelesul tuturor, pentru că nu toate ne-am născut coafeze. Am ales tutoriale pentru toate lungimile de păr, de la lung, la mediu și scurt, care de fapt este un bob mai lung.

Bucle lejere pentru păr lung folosind un ondulator

Pe canalul de Youtube al lui Lauren Elizabeth am vizionat poate cel mai complet tutorial despre bucle lejere făcute cu ondulatorul. Te va face atentă la tipul tău de păr, la lungime, la tipul de bucle pe care vrei să-l obții, cum să-ți pregătești părul înainte de a-l ondula, cum să poziționezi părul și ondulatorul pentru a obține look-ul dorit.

Bucle lejere pentru păr lung folosind o placă de păr

Pe Camila Coelho o urmăresc pe youtube de mult timp, să fie câțiva ani buni în special pentru tutorialele despre machiaj. În acest tutorial ne demonstrează cum să realizăm bucle lejere pe păr lung cu ajutorul plăcii. Pentru că există o tehnică și acolo dacă vrei bucle lejere sau mai conturate.

Bucle lejere pentru păr de lungime medie folosind un ondulator

Un tutorial scurt de pe canalul Gal Meets Glam, o blogeriță de fashion și beauty pe care o urmăresc de mult timp. Cu ajutorul ondulatorului realizează o coafură lejeră, de vară, în doar câteva minute.

Bucle lejere pentru păr scurt folosind ondulatorul

Din nou Camila, după ce s-a tuns. Mi-a plăcut în mod deosebit acest tutorial pentru că ne arată și cum să facem să avem mai mult volum la coafură, pentru noi cele care avem păr fin.

Bucle lejere pentru păr lung folosind bigudiuri

Meghan Rienks ne demonstrează cum își realizează bucle lejere pe păr lung cu ajutorul bigudiurilor calde. Personal nu prea îmi plac bigudiurile, în special pentru părul meu scurt, dar pentru cel lung chiar funcționează.

Avantajul folosirii bigudiurilor este acela că economisești timp. Îți pui bigudiurile și aștepți 10-15 minute pentru a se crea buclele. În acest timp tu poți să te machiezi sau să faci orice altceva, pe când atunci când îți aranjezi părul cu ondulatorul ai mâinile ocupate tot timpul. Deci dacă ești în grabă și ai părul lung, bigudiurile sunt perfecte pentru tine.

Bucle lejere folosind BabyBliss

Special Koko este una dintre blogerițele de beauty din România pe care o urmăresc periodic. Ea m-a convins să-mi fac microblanding la sprâncene, si tot ea cred că mă va convinge de Black Friday să-mi cumpăr un aparat de coafat Babyliss Ionic Curl Secret.

Indiferent de tutorialul pe care alegi să-l urmărești pentru realizarea buclelor lejere sau a oricărei alte coafuri, trebuie să respecți câteva reguli:

  • aplică un tratament pe păr înainte de a-l coafa cu orice instrument cu aer cald;
  • usucă foarte bine părul înainte de a-l coafa
  • cumpără-ți o placă sau un ondulator de calitate, cu ultimele tratamente aplicate pentru a nu-ți ruina părul.

Pentru că tot am vorbit mai sus de Babyliss Ionic Curl Secret, acesta este un aparat foarte ușor de folosit pe care îl poți cumpăra la reducere de la eMag.

Vezi și recomandări despre cele mai bune plăci de îndreptat părul.

Dacă vrei să știi ce se poartă, cum se poartă dar mai ales de unde să cumperi online la prețuri avantajoase te invit să te înscrii la newsletter.

Acestea au fost tutorialele video cele mai explicite și mai complete pentru a obține bucle lejere acasă. Îți mulțumesc pentru vizită! Happy Shopping!

Featured image: tresstylestudio.com