Ce m-a convins să aleg robotul de bucătărie Philips Viva Collection HR 7762

La începutul anului mi-am propus să mănânc sănătos și în mod special să renunț la zahărul rafinat. Am încercat de una singură, dar după câteva luni de zile de recidive am ales să mă duc la un nutriționist.

Am făcut acest pas pentru a fi sigură că corpul meu primește toți nutrienții de care are nevoie, dar și pentru a învăța reguli de alimentație sănătoasă pe care să le folosim toți membrii familiei.

Acum am 5 mese pe zi, mănânc mai mult (cantitativ) ca înainte, uneori chiar nu termin bolul de salată cu tot felul de crudități și minuni ale naturii. Dar pregătirea și realizarea felurilor de mâncare îmi ocupă foarte mult timp, timp pe care nu prea îl am. De aceea am hotărât că îmi trebuie un robot de bucătărie de calitate, poate nu chiar profesional, dar care să aiba câteva funcții aparte, care să-mi micșoreze timpul petrecut în bucătărie.

Pentru că mănânc foarte multe salate am nevoie ca robotul de bucătărie să aibă funcția de tocător de legume. Pentru supe cremă am nevoie de un blender puternic. Iar pentru semințele de susan, in etc. am nevoie de funcția de râșniță.

Blender am deja de când era Alexia bebeluș. Dar din lipsă de spațiu de lucru în bucătărie am evitat să îmi cumpăr alte electrocasnice mici. De aceea am nevoie de un robot de bucătărie care să nu ocupe foarte mult spațiu.

M-am uitat pe la magazinele online în care am încredere și am ales un robot de bucătărie Philips care întrunește toate funcțiile pe care le vreau, are un preț rezonabil și nu ocupă foarte mult spațiu. Este vorba despre modelul Phillips Viva Collection HR7762/00.

robot de bucatarie philips hr7762

De unde poți cumpăra online robotul de bucătărie Philips HR7762?

Îl poți cumpăra de la eMag și SensoDays.

Ce m-a convins să aleg acest model Philips de robot de bucătarie?

În primul rând are toate funcțiile de care am nevoie. Ocupă puțin spațiu. Blenderul este puternic. Review-urile celorlalți cumpărători sunt toate pozitive. Și da, le-am citit pe toate :) .

Caracteristici generale robot de bucătărie Philips Viva Collection HR7762

  • tehnologie PowerChop pentru performanțe superioare de tocare.
  • are accesorii pentru 28 de funcții, toate pot fi spălate în mașina de spălat vase.
  • are un motor puternic, care permite procesarea rapidă a legumelor, pentru că astea mă interesează pe mine: să taie ceapa, mărarul și pătrunjelul cât mai mici, iar supele cremă să le blenduiască rapid dar și eficient.
  • viteza 1 este indicată pentru a bate frișca, ouă, pentru a prepara aluat de foietaj și de pâine. Setarea pentru viteza mai mare (viteza 2) este adecvată pentru a toca ceapă și carne, pentru a pasa supe și piureuri sau pentru a toca, felia, rade mediu sau fin legumele.
  • vasul este destul de mare 1,5 litri, suficient pentru 5 – 6 porții de supă, deci pentru familia mea de 3 membri este perfect.
  • vine cu o cutie pentru stocarea accesoriilor. La 28 de funcții are o mulțime de accesorii. Poate voi trăi să le folosesc pe toate!
  • discurile sunt din oțel inoxidabil, asigură o procesare rapidă, pentru a depune mai puțin efort la prepararea mâncărurilor.

Dimineață la prima ora am dat comanda, cu transportul gratuit, deci pe marți aștept să-l probez. Revin cu feedback și poze!

Înscrie-te la newsletter pentru a fi la curent cu tendințele din modă și home-deco pentru tine și familia ta, precum și cu cele mai avantajoase reduceri ale magazinelor online din România.

Aceasta a fost recomandarea de astăzi: robotul de bucătărie Philips Viva Collection HR 7762, model pe care mi l-am comandat online și pe care abia aștept să-mi ușureze viața în bucătărie. Îți mulțumesc pentru vizită! Happy Shopping!

PS: După câteva luni de utilizare intensă am pregătit un articol cu păreri despre robotul de bucătărie Philips Viva Collection HR7762.


Publicat

în

de către

Etichete: