5 articole vestimentare care îți vor pune în evidență talia

Corpul femeii se schimbă o dată cu trecerea anilor, în special după o sarcina sau mai multe. Kilograme în plus așezate în zone care erau deja problematice. Tonus muscular slăbit. Iar sala parcă nu mai dă rezultate, de regimul alimentar nici nu mai spun.

Dar femeia la 30 de ani este mult mai „vicleană”, își cunoaște mai bine atuurile și știe să le pună în valoare.

Unul dintre cele mai apreciate trucuri și unul dintre cele mai eficiente este accentuarea taliei. Plus un pic de decolteu, mic cât să atragă ușor atenția, nu vulgar.

După 12 ani de arte plastice am rămas cu câteva învățăminte. Unul dintre acestea este faptul că orice ținută este ca un canvas, o compoziție. Atunci când privești o ținută ochii trebuie să se plimbe ușor, totul să fie în armonie și din punct de vedere al croielii dar și al culorilor și texturilor alese. Punctul focal al ținutei este locul unde ochii se vor opri și vrei ca această parte să fie un atu și nu un defect.

De aceea accentuarea taliei este importantă în alegerea pieselor vestimentare. Indiferent de kilograme, de statură, de job sau de ocazie, toate femeile își doresc o talie mai subțire. Și o pot avea alegând haine care să o accentueze.

Haine care accentuează talia

1. Orice cu talie înaltă te va face să pari mai subțire

Majoritatea femeilor preferă pantalonii cu talie înaltă, dar și fustele sunt o alegere potrivită. Iar dacă le porți cu topuri simple, băgate înăuntru și încălțăminte cu tocuri, chiar și cea cu tocuri medii, silueta ta va părea mai zveltă.

Vezi recomandări de pantaloni cu talie înaltă și fuste conice cu talie înaltă.

2. Dungile verticale sunt prietenele noastre

Fie că sunt la o cămașă, la o fustă, la pantaloni sau o rochie cu dungi, acestea sunt prietenele noastre, ne fac să părem mai înalte, automat mai slabe. Poți accentua talia cu ajutorul unei curele foarte subțire, pentru a crea efectul de siluetă clepsidră.

3. Pantalonii largi avantajează orice tip de siluetă

Faptul că pantalonii sunt largi în partea de jos face minuni pentru silueta noastră. Se crează un contrast între talia minusculă și volumul pantalonilor. În timpul zilei poți încerca o pereche de culottes, la modă în acest sezon. Pentru o ținută office mergi pe pantaloni largi clasici tip palazzo.

Vezi aici cum să alegi pantalonii largi perfecți pentru silueta ta și unde găsești cele mai cool și mai în tendințe modele online.

4. Efectul peplum

Efectul peplum a fost în vogă prin anii 1940, iar de atunci a mai cunoscut perioade de glorie. Și pe bună dreptate. Cusătura fină exact pe talie, urmată de țesătura peplum ne oferă avantajul de a accentua cel mai subțire punct al corpului feminin, de a ascunde burtica și de a avea o silueta tip clepsidră. Iar oamenii de știință au decis că acesta este cel mai apreciat și mai dorit tip de siluetă.

5. Rochiile parte peste parte

Este de mult recunoscut efectul de talie subțire pe care rochiile parte peste parte îl oferă siluetei noastre. Decolteul în V, materialul fluid care se prinde dintr-o parte în alta, accentuând subtil talia sunt combinația perfectă. Plus că ai libertate la imprimeuri, efectul de subțiere al taliei fiind același, indiefrent dacă alegi buline mici, mari, imprimeu floral, geometric sau un material simplu.

Dacă vrei să știi ce se poartă, cum se poartă dar mai ales de unde să cumperi online la prețuri avantajoase te invit să te înscrii la newsletter.

Acestea au fost recomandările de haine care te pot ajuta să-ți accentuezi talia. Îți mulțumesc pentru vizită! Happy Shopping!


Publicat

în

de către

Etichete: