10 lucruri pe care să le faci în Roma

Plănuiești o vacanță la Roma?  Ai de planificat itinerariul, ce obiective turistice trebuie neapărat să vezi, ce să încerci în materie de mâncare, ce locuri îți recomandă localnicii să vizitezi.

Am avut șansa de a locui în Roma pentru aproape trei ani și am străbătut-o în lung și-n lat în tot acest timp. Pe baza experienței mele am alcătuit un top cu 10 lucruri pe care să le faci în Roma, ce să vizitezi, ce să mănânci, unde găsești cea mai bună înghețată.

10 lucruri pe care să le faci în Roma

#1 Pantheon

Este unul dintre locurile pe care le-am vizitat în prima mea săptămână la Roma și am rămas deosebit de impresionată de acest obiectiv turistic.

Nu sunt eu fană istorie, dar când mi-am dat seama că Pantheonul a rămas în picioare timp de 2000 de ani, într-o stare foarte bună, că pășesc pe unde au pășit romanii cu foarte mult timp în urmă, a trebuit să recunosc că am rămas impresionată. La Forum Romane trebuie să-ți imaginezi cum arăta locul cu mii de ani în urmă, pentru că au rămas doar ruinele, dar la Pantheon ai privilegiul de a privi în trecut.

#2 Colosseum

În primul an am refuzat să intru la Colosseum din cauza cozilor care păreau interminabile și pentru că mi se părea plictisitor. Când am avut ocazia să-l vizitez cu un grup condus de un ghid am simțit că am rămas cu ceva, că nu am pierdut timpul și că acest obiectiv turistic nu este doar un punct de atracție unde să-ți faci poze cu gladiatorii si soldații, ci e un loc plin de istorie. Cine știe, poate am călcat pe aceeași treaptă cu Cesar?

#3 Vatican + Capela Sixtină

Ca și în cazul Colosseumului am amânat mult timp vizita la Vatican. Încă un muzeu îmi ziceam. În Piazza San Pietro și în biserica San Pietro ai acces liber. Pentru Vatican îți trebuie bilet.

Dacă cumva te nimerești în Roma în ultima duminică a lunii să știi că poți intra gratis la Vatican. Vei sta la o coadă care ți se va părea interminabilă, dar într-o oră-două vei reuși să intri. Să te pregătești să petreci mare parte a zilei acolo. Locul te va impresiona prin curățenie, prin atenția la micile detalii (borduri perfect albe, iarba tăiată la milimetru), intensitatea și măreția camerelor.

Iar în Capela Sixtină pregătește-te de dureri de ceafă, la cât vei sta cu ochii pe picturile lui Michelangelo.

#4 Castelul Sant’Angelo

#5 Via del Corso

Pentru pasionații de shopping recomand să facă la pas via del Corso, unde vor putea găsi foarte multe buticuri și magazine, de la Zara, Mango, H&M, Timberland la Versace, Prada și alte nume celebre din domeniul modei. Pentru bărbați există reprezentanța Ferrari.

Pe străduțele mici care taie Via del Corso vei găsi magazine mici și tot felul de shop-uri cu suveniruri. Îmi aduc aminte că am nimerit într-o zi pe o străduță unde am găsit un magazin plin cu dulciuri, erau sute de sortimente de bomboane, bombonele, prăjituri de unde puteai alege.

#6 Piazza di Spagna, Fontana di Trevi, Piazza Navona

Odată ce ai terminat shoppingul sau chiar într-o scurtă pauză de la sesiunea de cumpărături te invit să faci dreapta pe Via del Corso (sunt o mulțime de indicatoare, sunt sigură că nu vei rata străduța) pentru a vizita Fontana di Trevi. Se spune că dacă arunci un bănuț în fântână te vei întoarce la Roma. Așa să fie!

Nu-ți lua înghețată de la gelateriile de lângă Fontana di Trevi. Sunt mult prea scumpe și nici nu sunt așa de gustoase. Pentru cea mai bună înghețată din Roma te rog să te duci la recomandarea #9.

Tot de-a lungul străzii Via del Corso vei găsi și Piazza di Spagna, o străduță lungă unde vei putea admira în vitrină rochiile designerilor celebri Armani, Prada, Versace, Dolce and Gabbana, Gucci. Piazza di Spagna este un locație foarte frumoasă pentru făcut poze, dacă găsești loc, pentru că este și foarte aglomerată. Fii atentă la buzunare în aglomerație!

#7 Piazza del Popolo și Villa Borghese

La capătul străzii Via del Corso dai în Piazza del Popolo, un loc pitoresc unde vei găsi o mulțime de cafenele cochete. În dreapta, pe scări urci spre Villa Borghese, un parc de unde poți vedea Roma de sus. Priveliștile sunt superbe. Ai și galerii de vizitat, îți recomand să mergi cu un ghid pentru a te bucura și de informații. Plus în partea nordică a parcului găsești grădina zoologică.

#8 Trastevere

Trastevere este cartierul roman unde vei găsi străzi micuțe, pavate, unde nici nu intră o mașină. În timpul zilei este o locație liniștită, fără prea multă gălăgie, cu multe magazine micuțe, ale localnicilor unde vei găsi suveniruri interesante și nu la fel de comerciale ca cele din alte locații turistice din Roma.

În piața din centrul zonei Trastevere vei găsi restaurante și cafenele cu mâncare ieftina și bună. Ca bonus, poți vizita biserica Santa Maria di Trastevere.

#9 Nu pleca din Roma fără să guști mâncarea tradițională și înghețata cea mai cremoasă

Nu doar în Roma ci în orice destinație turistică trebuie să încerci mâncărurile tradiționale. În Roma încearcă pasta carbonara, lasagna, nu mai spun de pizza. Iar la sfârșitul prânzului un espresso tare ca să ai energie pentru plimbări lungi.

Cea mai bună înghețată, cea mai cremoasă și mai delicioasă, cu cel mai bun raport calitate/cantitate/preț vei găsi în drum spre Vatican, dinspre via Cole di Rienzo, pe stânga, în Piazza del Risorgimento. Nu ai cum să o ratezi, coada este destul de mare.

#10 Vizitează plaja de la Ostia

Dacă ai o zi liberă în vacanța ta la Roma poți să te duci să vezi plajele din Ostia. Este foarte ușor de ajuns cu trenul, călătoria durează cam 30 de minute.

Bilete ieftine de avion și oferte pentru cazare la Roma

Bilete ieftine de avion pentru destinația Roma găsești pe Vola. Este de recomandat să-ți planifici vacanța din timp, pentru a putea beneficia de prețurile mici la avion, dar din când în când găsești și oferte de nerefuzat pentru city break-uri în Roma. Eu optez pentru Booking atunci când caut cazare ieftină și bună în Roma.

Dacă vrei să știi ce se poartă, cum se poartă dar mai ales de unde să cumperi online la prețuri avantajoase te invit să te înscrii la newsletter.

Acestea sunt cele 10 lucruri pe care sa le faci in Roma. Îți mulțumesc pentru vizită! Happy Shopping!


Publicat

în

de către

Etichete: